marți, 30 decembrie 2014

De neuitat

E iarnă iar şi gerul se-năspreşte,
Dar ninge româneşte-n Bucureşti,
Ninge, tot ninge, nu se mai opreşte,
Şi-i totul alb, ca-n vechile poveşti...

Îţi aminteşti ce ierni erau odată,
Ce ger năprasnic, albul sclipitor,
Când lângă sobă te lăsai culcată
Ca să mă duci în lumea viselor?

Şi totul se oprea în miez de noapte
Încremenind în ţurţuri de safir,
Tot patul mirosea a mere coapte,
Doar trupul tău a flori de trandafir.

Din miez de vise, fantezii nocturne,
Veneau spre noi în dans amețitor,
Cu vârful limbii, forma unei urne
O tatuam, pe sânii tăi, ușor...

Tot coborându-mi mâna înspre coapsă,
Cu dor, cu graba celui însetat,
Trăiam dorinţa ca pe o pedeapsă,
Dacă avea prea mult de aşteptat.

Sânii-ţi rotunzi păreau ca două torţe,
Ce revărsau lumini de curcubeu
Care năşteau nebănuite forţe,
În tine atrăgându-mă, mereu.

Și savuram din tine nemurirea,
Şi mă lăsam în tine, semn pe veci,
Iar tu-mi cereai să nu mă pierd cu firea,
Că doar afară nopţile sunt reci.

Trecut-au ierni şi viaţa-i neschimbată,
Ca altădată ninge-n Bucureşti,
Te-așezi în faţa sobei dezbrăcată
Şi totul se repetă ca-n poveşti...

duminică, 7 decembrie 2014

Fără echivoc...

În flăcări arzi... Şi mă aprinzi încet,
Buzele-mi arzi când te sărut pe sân,
Ţie mă-nchin şi n-am nici un regret,
Oricât mi-ar zice unii că-s păgân.

Simt că mă-ndemni dorindu-ţi îndrăzneli,
Şi ard în aşteptări, nerăbdător,
Ştiind ce faci, te faci că faci greşeli,
Ca să devin un val năvălitor.

Îţi arcuieşti, ca bolta unui pod,
Deasupra apei ce-l priveşte blând,
Al glezelor, nălucitor năvod,
Pe gâtul meu, şi el în foc arzând.

Te stingi, te reaprinzi şi te-nteţeşti,
Te vrei pleca si înspre mine vii,
Îmi laşi privirii ochii îngereşti
Şi-n veci renăscătoare-mi vrei să fii.

Pe val mă urci şi-n vale mă cobori,
Şi-mi dai avânt şi-mi spui să stau pe loc,
Şi-apoi te simţi plutind, voind să zbori,
Cu înţelesuri fără echivoc.

joi, 2 octombrie 2014

Nimic întâmplător

Ești frumoasa... Nu fugi de tine,
Lasă-ţi gândul să se facă zbor,
Viaţa, dacă vrei îţi aparţine
Nu-i nimic, nimic întâmplător!

Nu te da ascunsă, nu-ţi fi frică,
Lasă-ţi visul traiului real,
Lumea nu-i nici mare, nu-i nici mică,
Cum și valu-i val și nu e mal!

Lasă-mi-te, nu fugi de tine,
Nu-ţi ascunde gandul doritor,
Știu, la fel de bine, ca și tine,
Că nu-ţi este gându-ntâmplător.

Nu mai crede că ţi-a fost greșită
Vorba care-a spus ce-aveai de zis,
Mi-ești dorinţă, nicidecum ispită,
Și realitate, ca în vis.

Nu fugi de tine, nici de mine,
Nici de timpul care-i trecător,
Viaţa numai ţie-ţi aparţine,
Visul nu îţi e întâmplător...

marți, 28 ianuarie 2014

Înger şi demon

Relevantului adevăr, Laurei
Noaptea-a trecut, deja e încheiată,
A fost reală cu trăiri de vis,
A fost altfel, dar ca şi altădată,
În zori dormeam, cuminţi în paradis.

De-atâtea ori a fost ce-i dat să fie,
Să mă îndemni să fiu cât mai profund
Lăsându-mi cunoscut, cu bucurie,
Comorile ce-n vis, în tine, se ascund.

Când în privirea ta îmi strângi privirea,
Faptei lăsându-i sensul evaziv,
Ştiu că te vrei, precum îţi e menirea,
Dorinţei şi esenţă şi motiv.

Iar coapsele, ce se deschid rotunde,
Sub mângâieri în nopţile târzii,
O flacăra, ce-n pântec îţi pătrunde,
Mă fac să fiu, şi apă să-mi devii.

Noapte de noapte mă îmbăt cu tine,
Şi-gustul tau se simte gustul meu,
Dar nu avem motiv de-a ne abţine,
Dorinţă-ţi sunt, dorinţă-mi eşti mereu.

Realitatea-i vis si e splendoare,
Şi-s împăcat, chiar daca-s obosit,
Când zorii te arată-nfloritoare,
Mă ştiu în nemurire înzidit.

Trupu-ţi suav, de zâna şi poveste,
Farmec presară-n glasul chemător
Care preschimbă, fără să dea veste,
Orice într-al dorinţelor fior.

Şi cum nimic nu ne mai stă-mpotrivă,
Acum pot spune, fiind imparţial,
Că eşti un înger şi, deopotrivă,
Un demon eşti, într-un raport egal.

Dar te doresc în orice ipostază,
Când eşti un înger ori un pui de drac,
Când înserarea vine, mă tentează
Noaptea cu tine-n ţăndări s-o prefac.