joi, 31 decembrie 2015

Abținerea de acum

Acum mă ştii... Un gând te mai abţine
Să îţi doreşti mult prea normalul pas
De-a spune că-ţi doreşti să vin la tine,
Fără să-mi duc privirea către ceas.

Mai laşi prezentul bobului-zăbavă,
Să nu se spună că te-ai prea grăbit,
Dar simţi că aşteptarea-ţi e bolnavă
Şi simţi ceea ce rar ai mai simţit.

Vorbim de toate, vrute şi nevrute,
Cuvântul ţi se lasă încurcat,
Uitând idei ce-i sunt de mult ştiute,
Mă lasă a te şti cu-adevărat.

Idei fireşti, prin simpla lor rostire,
Pun semn distict pe fapte de reper,
Şi dau speranței gând de împlinire
Pe drum înălţător până la Cer.

Acum mă ştii... Vorbim... Şi timpul trece,
Dorinţei, rost, ştii bine că-i vei fi,
Că împreună vremuri vom petrece
Şi tot ce simţi, de-a pururi vei simţi.

duminică, 27 decembrie 2015

Privirea de-nceput

Veneai din umbra scenei luminoase,
Pasul ţi-era în trecere, grăbit,
Şi se vedea că nu se da oprit
De gesturi marginale, languroase.

A fost să fie clipă sorocită
Ca eu să uit, trecând, să mă opresc,
Iar tu să mă priveşti, nedumerită
Că pot, nepăsător, să hoinăresc.

Mi-ai spus o vorbă care, înţeleasă,
M-a dus cu gândul către iad şi rai,
Şi m-am întors să-ţi spun că eşti frumoasă,
Dar am tăcut, văzând că nu plecai.

Ne-a fost tăcută prinderea de mână
Şi primii paşi ai drumului comun,
Sete-mi era şi te făceai fântână,
Stele-ţi doreai, voiam să ţi le-adun.

Privirea ne-a lăsat fără cuvinte,
Muriseră în noi împotriviri,
Nu mai puteam găsi nepotriviri,
Găseam doar nopţii vina că-i fierbinte.

miercuri, 16 decembrie 2015

Detașat, dator

Ştiu că-ţi sunt dator, fără-ndoială,
Ştiu şi cât de mult îţi datorez,
Dar mai ştiu că suma e banală,
Când, de ce-i lumesc, mă detaşez.

În trecut nu poate fi lăsată
Nici măcar o clipă din ce-a fost,
Omenescul gând de altădată
Pune-n drept al datoriei rost.

Dar te-ai vrut, firească-nrâurire
Şi pornire fără de motiv,
Dăruind o clipă de iubire
Şi un drum cu sens definitiv.

Ţi-s dator de plată şi răsplată,
Cu răsplata-mi este mult mai greu,
Mintea stă-n răscruce, încurcată,
Căutând spre Cer și Dumnezeu.

Nopţile trăirii împreună
Sunt îndemn şi veşnic lait-motiv
De-a fugi de-a gândului furtună
Şi-a trăi-n firescul instinctiv.

marți, 15 decembrie 2015

Unde-i timpul...?

Unde-i timpul care-a fost să fie
Ziua-n care cerul înnorat
Ne-a-ndemnat un gând spre veşnicie
Prin dorinţa fără de păcat?...

Unde-i timpul care-a fost să fie
Seara unui vis îndatorat
Pasului întâi spre veşnicie
Prin dorinţa fără de păcat?...

Unde-i timpul care-a fost să fie
Noaptea-n care viaţa şi-a luat
Dreptul de-a se trece-n veşnicie
Prin dorinţa fără de păcat?

Unde-i timpul care-a fost să fie
Ziua care nopţii i-a furat
Drumul amintirii-n veşnicie
Prin dorinţa fără de păcat?

Unde-i timpul care-a fost să fie
Seara-n care-n viaţă am plecat
Cu speranţa înspre veşnicie
Prin dorinţa fără de păcat?

luni, 14 decembrie 2015

Rotund, cu viață

Pântecul îţi fremăta de viaţă,
Simţământul şi-l avea profund,
Azi, când se începe-a fi rotund,
Îngerii, se vede, te răsfaţă.

Din speranţa clipei, când dorinţa
S-a făcut motiv mijlocitor,
Drumului, mereu, spre viitor,
S-a-ntrupat, în tine, biruinţa.

Câţiva căuta-ne-vor o vină,
Botezând al faptei sens abstract,
Fiind convinşi de-al vorbelor impact
Dacă pun absurdul în lumină.

Noaptea-n care rupte-au fost blesteme
Şi-ai trecut, spre viaţă, de un prag,
Intuind noianul de arţag
Spus-ai că urma-vor anateme.

Azi, prin tine, vieţii îi dai viaţă,
Adevărul are sens profund,
Pântecul ţi-l văd, frumos, rotund,
Îngerii speranţei te răsfaţă...

duminică, 13 decembrie 2015

Nevrere de îngenunchiere

Se spune că, nicicum din întâmplare,
Dorinţa-n timp, neîmplinită, moare,
Că, neavând, motive de speranţă,
Ajunge într-o grea intoleranţă...

Nu mă mai mir, nu am nici îndoială
Că-n grabă, mintea face socoteală,
Şi numără, în logică lumească,
Anii ce-şi are, viața să-şi trăiască.

Dar mă-ndoiesc să cred, în nesimţire,
Că sufletul trăieşte-n înrobire,
Dând minţii o totală-ntâietate,
Crezând în marea ei absurditate.

Povestea vieţii este o poveste
Ce-şi are şi sclipirile-i celeste,
Uitând de-a minţii grea prejudecată
Ca să se simtă binecuvântată.

Multe se spun, puţinul se trăieşte,
Chiar şi iubirea se redefineşte...
Dar sufletul, în taină, stă de pază,
În faţa morţii nu îngenunchează.

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Trezire de vis

Din omeneasca nopților visare,
De multe ori mi-e greu să mă trezesc,
Mă-ntreb de ce nu-i noaptea şi mai mare
Să-mi lase timp destul să te iubesc.

Te am în vis motiv de cutezanţă
Spre a-mplini un dat ce mi-a fost dat,
De-a nu trăi o veşnică speranţă
Numind-o,-n neputinţa mea, păcat.

N-am timp prea mult de-a sta în rătăcire,
Nu caut, nu vânez, nu cuceresc,
Din viitor mă-ntorc în amintire
Lăsând prezentul sensului lumesc.

În vise vii şi dai, uşor, de veste
Ca nu cumva, dormind, ceva să uit,
Şi timpul să încerce să conteste
Spunând că de venirea-ţi n-a ştiut.

Tot caut drumul de-a ne fi aproape,
Ca-n fapte să trăim precum în vis
Şi nemurirea-n ea să ne îngroape,
Trăind o veşnicie-n paradis.

vineri, 11 decembrie 2015

Contra zise

Zici că nu vrei, că nu mai are rost,
Că vrei să laşi uitării tot ce-a fost,
Eu însă te-nţeleg, printre cuvinte,
Şi clar îmi e că toate-ţi vin în minte...

Din vorbe-ntorci prezentul în trecut
Punându-i un accent de absolut,
Dar laşi, cu rost firesc, să se-nţeleagă
Dorinţa ce-i la fel, mereu întreagă.

Mă-ndemni să cred, că-n mod normal, firesc,
Mai bine-ar fi să nu îmi amintesc,
Când tac te simt că nu eşti prea convinsă
Ştiindu-te, mereu, de dor, cuprinsă.

Chiar apăsat, pui paiele pe foc,
Și-mi spui că totul ţi-a părut un joc,
Ca tine zic, ştiut fiind, că-mi place
Să te privesc când sânii-ncep să-ţi joace.

Zici că nu vrei, dar zisele-ţi au rost,
Prin amintiri dau sens la tot ce-a fost,
Proorocind firescul altor fapte,
Altor trăiri şi multor alte şoapte.

joi, 10 decembrie 2015

Firesc de seară

Din gândurile nopţii te-ai ivit,
La fel cum te ştiam odinioară,
Doar uneori tăcută şi ştrengară,
Spunându-mi că, visând, ai obosit.

La ceas de seară când priveam tăcut
Un praf de nori fugind de luna plină,
Ca dar te-ai vrut, spunând că sunt de vină,
Şi te răzbuni pe multul timp trecut.

Cumva spontan, cumva premeditat,
Privirii mele te-ai lăsat, iar, goală
Făcându-mă să fiu cu îndrăzneală,
Căzând, cu tine, iarăşi în păcat.

N-aveam nici un motiv, în nici un fel,
Să mă întreb de-aş vrea să fii cuminte,
Zvâcnirea ţi-o simţeam... erai fierbinte,
Instinctual eram şi eu rebel.

În zori de zi mi-ai spus că e târziu,
Şi nu mai ai motive de-a pleca,
Ca tot mai bine e a încerca
Până spre seară doar al tău să fiu.

miercuri, 2 decembrie 2015

Reperul, ca vis

Din amintirea unui Decembrie,
reper de altă viață, ție, Delia
Dacă mi-aș dori să cred în vis,
Tu mi-ai fi motiv la îndemână,
Că ne-am încropit un paradis
Printr-o simplă strângere de mână.

Timpul s-a oprit, surprins, în loc,
Ne lăsa desprinși de-a lui măsură,
Presimțea că nu-i deloc un joc
Ci fireasca vieții aventură.

Nu aveam în nici un fel trecut,
Doar prezentul ne era emblemă,
Dar din prima clipă ne-a plăcut
Să ne fim un dar, nu o problemă.

A fost totul fără de motiv,
Şi cuvinte ne-am avut puține,
Când instinctul clar și obiectiv
Nu s-a mai putut deloc abține.

Gestului cu sens nedefinit
Înțeles, i-ai dat, și anvergură,
Că, simțindu-mi rostul ispitit,
Ne-am trezit surprinși de conjunctură.

Când era deja un fapt real
Omeneasca noastră-mpreunare,
Mi-arătai că n-ar fi anormal
Dacă faptei chiar ne-am fi urmare.

Şi au fost de toate câte-n gând
Zămisleau dorințe spre-mplinire,
Te porneai ca flacără arzând
Și ardeam și eu spre înnoire.

Fără de motiv, la fel, mereu,
Tu erai și vis și fantezie,
Şi, prin tine, deveneam și eu,
Împăcat cu-a vieții-mi frenezie.

Nefiresc ar fi să cred în vis,
Nefiresc ar fi să uit de tine,
Chiar și azi îmi spui, direct, concis,
Că în Cer te știi mereu cu mine.

marți, 1 decembrie 2015

Extazic, amăgire

Dintr-un primăvăratic April, Monicăi
Într-a vremii trecere firească,
Printre vorbe mari ce n-aveau rost,
Viaţa s-a-ntâmplat să ne-ntâlnească,
Şi, întâmplător, trei zile-au fost.

Dintr-a lumii mare îmbulzeală,
Ce-şi avea un fals real motiv,
Am plecat cu mare îndrăzneală,
Fiind atraşi mereu de instinctiv.

Tu erai fierbinte în dorinţă,
Eu grăbit de un instinct normal,
Şi-am purces la fapte, prin voinţă,
Îmboldiți de-al împlinirii val.

Rupţi fiind de gândurile toate,
Universul ne-am fost brusc doar noi,
Când simţeai că pântecul tău poate
Să ne ducă-n ceruri pe-amândoi.

Resimţeau şi sânii tăi zvâcnirea
Ruperii gânditului zăgaz
Ce-şi avea firească-ndatorirea
De-a-ţi deschide drumul spre extaz.

Ca un sens al vieţii, simpla formă
Era faptă şi cuvânt rostit,
Şi-n însemnătatea ei enormă,
Pierderea de timp s-a risipit.

Prima zi, şi-a doua zi, şi-a treia
Pe aceeaşi cale au umblat,
Tu voind să fii mereu femeia
Ce se defineşte prin bărbat.

luni, 30 noiembrie 2015

Noaptea de toamnă

De când toate au fost, fiind, Mihaelei
Noaptea de toamnă încă ne-ncepută,
De ochii lumii-n ceaţă ne-a ascuns,
Eram doar noi şi ne era de-ajuns,
Ştiind că n-o mai vrem, banal, trecută.

Uitasem să dăm altora de ştire,
Că ne găsisem drum întâmplător,
Trasat de pasul vag şovăitor
Al evadării din neîmplinire.

Prin întuneric îţi vedeam lumina
Ce ochii ţi-o aveau când mi-erai dar,
Uitând că, între noi, un calendar,
Ne arăta cum taie ghilotina.

Tăcerea acceptării că-n dorinţă
E puntea peste muchii de cuţit,
Te-a îndemnat să vrei cu drag primit,
Însemnul meu, ca pas spre biruinţă.

Esențial, ţi-ai spus, că-ntâmplătoare,
N-a fost doar întâlnirea gând în gând,
Ci regăsirea ce-o ştiai plângând,
Că, în prezent, nimic nu-i nou sub soare.

Nu doar odată, ci mai mult de-odată,
Pe tine te-ai dorit ca dar din dar,
Ca prag trecut şi bornă de hotar
În infinitul vieţii ancorată.

Noaptea de toamnă s-a lăsat trecută
Fiind, în zori, reper de drum sortit,
Şi-n calendarul veşniciei, dăltuit,
Ca-nsemn de dăruire absolută.

joi, 26 noiembrie 2015

Alchimie în clepsidră

Pun în clepsidră clipele uitate,
Şi le preschimb în boabe de nisip,
Caut o cale, dacă se mai poate,
Să readuc privirii al tău chip.

Acum te ştiu departe... prea departe,
Şi n-ai mai dat, de-o viaţă, nici un semn...
Lumina unor felinare sparte
Încă te vrea trăirii ca îndemn...

Am înşirat, demult, secunde albe,
Pe firul înnodat al unui gând,
Ţi le-am păstrat să ţi le porți ca salbe,
Ca să-nţelegi ce va urma-n curând.

Te răvăşeşte visul şi dorinţa,
Eu viitoru-l văd, cumva, confuz,
Dar vom găsi-n speranțe iscusinţa,
De-a nu ne amăgi pân' la refuz.

În nopţile când luna e absentă
Te mai dezbrac, prin gânduri, din priviri,
Ca acceptându-ţi pacea aparentă,
Să te îmbraci, în zori, ca-n amintiri.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Fără multele ştiute

De cândva, din ploaia nopţii, Luciei
Prea multe n-ai ştiut nicicând de mine,
Nici când rostit-ai cel dintâi cuvânt,
Dar şi aşa m-ai vrut să vin la tine,
M-ai vrut fiindu-ţi vrerea legământ.

Şi din cuvinte s-a făcut dorinţa
În amândoi speranţă de firesc,
Menirea fiindu-ţi pe deplin credinţa
Ca-n mine să ia sens deplin lumesc.

Amiaza zilei s-a lăsat trecută,
Dând nerăbdării şansă şi motiv,
De-a rostui, cu taina-i neştiută,
Un început de drum imperativ.

Din furnicarul vorbelor pe stradă,
Ne-am dus mânaţi de vise, sus, în munţi,
Ca numai Ceru-n fapte să ne vadă
Ca, orice-ar fi, urmarea s-o înfrunţi.

Iar seara, ce-a venit, pe neştiute,
Ne-a-mbrăţişat, îmbrăţişaţi fiind,
Lăsând uitării vechi necunoscute,
Şi clipe ce în vis ne mai aprind.

Promisul adevăr trăia prin fapte,
Ce ne duceau mereu spre început,
Şi-mpreunaţi eram şi-n miez de noapte,
Şi chiar şi zorii astfel ne-au văzut.

Ploaia de noapte a spălat regrete
Şi restul unor palide-amintiri,
Ca-ntâmplător, prin faptele concrete,
Să fim dorinţa unei mari iubiri.

Alt miez de zi și-a pus, pe timp, amprentă,
Şi cale spre departe ne-a voit,
Cu-n fel de-ndepărtare aparentă,
Ca să-nţelegem ceea ce-am trăit.

luni, 23 noiembrie 2015

De-ar fi fost...

Dintr-o tainică zi grăbită, Ancăi
Altfel de-ar fi fost să fie vremea,
Sau măcar altfel, ca anotimp,
Ne-ar fi fost mai mult ca faptă vrerea,
Ne-ar fi fost să fim mai mult, ca timp.

Dar a fost o clipă de răscruce
Când un drum prin viaţ căutam,
Eu cărând pe umeri altă cruce,
Tu voind al viselor balsam.

De-ar fi fost să nu trăim cu teamă,
Sau măcar să nu o mai simţim,
Ne-am fi fost avânt de luat în seamă,
Ne-am fi fost motiv să ne-mplinim.

Dar a fost o clipă de-nălţare
Când simţeam că-i frig şi înorat,
Tu voindu-mi marea împăcare,
Eu dorindu-ţi drumul îndreptat.

De-ar fi fost o simplă rătăcire,
Ori un simplu moft întâmplător,
N-ai fi fost robită de trăire,
N-aş fi fost şi azi cuprins de dor.

vineri, 20 noiembrie 2015

Admirator, deloc întâmplător

Privesc, femeie, trupul tău de foc,
Ca să-nţeleg al nemuririi joc,
Te tot admir, mereu așteptător
Şi doritor... deloc întâmplător.

Mă văd mereu un simplu chipul de lut,
Acelaşi, de când lumea a-nceput,
În palma aspră rostul mi-l ştiu scris,
Dar fără tine totu-i compromis.

Te văd cu ochii şi te simt prin gând
Spre multe orizonturi căutând,
Esenţial e tot ceea ce faci,
Şi chiar când taci... te tot admir, şi-mi placi.

Mă ştiu la fel, cu chipul ars de vânt,
Mereu privind al umbrelor avânt,
Accentu-l pun prin punctul de final,
Dar, fără tine, nu-i nimic real.

Şi-n trupul tău simt foc mereu aprins,
Un univers, altfel de necuprins...

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Dovedit de timp

Din zi de Sfântul Nicolae, Nicoletei
Se adunase timpul, drept dovadă
A cât de mult nu e de aşteptat,
Când viaţa vrea firescul să-l prevadă
Ca să se facă visul întâmplat.

Şi s-a-ntâmplat o zi de sărbătoare,
Să-mi facă drum, prin noapte şi prin ger,
Ca amintirea, fără de uitare,
Să ne adune, cândva, şi în Cer.

În miez de noapte, tu venind de-acasă,
Eu rătăcind pe-al vieţii mele drum,
Am pus povestea vieţilor pe masă
Cu un reper fixat, numit acum.

Din vorbă-n vorbă, ne-am trezit în fapte,
Lăsându-ne de-al vieţii joc uniţi,
De prag trecând, în prima noastră noapte,
Ne-am vrut, pentru oricând, nedespărţiţi.

Erai dorinţă şi elan de viaţă,
În pântec erai zbatere de foc,
Şi dezrobiţi, în prag de dimineaţă,
Sânii-ţi jucau al bucuriei joc.

Întru unire, dincolo de clipă,
Împreunaţi, firescul ne-a lăsat,
Ca, de vom vrea, fiindu-ne-n risipă,
Să ne pornim un drum adevărat.

Eu am plecat şi te-ai lăsat plecată,
Sperând să dăm dorinţei alt motiv,
De a-nfrunta, odată, şi-ncă-odată,
Teama de vis, în mod definitiv.

Şi te priveam... Deja erai frumoasa,
Zâmbeai în seara cu sclipiri de ger,
Mi-aş fi dorit să vii la mine-acasă...
Că ai să vii, şi astăzi încă sper...

miercuri, 7 octombrie 2015

Adevăr de toamnă

Dintr-o dimineață de toamnă, Mariei
Nu ştiu nimic, n-am nici o bănuială,
Ce mai păstrezi din tot ceea ce-a fost,
Din clipa-n care, fără îndoială,
Ne-a fost a noastră, într-al vieţii rost.

Eu știu ce-mi este mie-n amintire,
Dar prea uşor nu spun ce-ar fi de spus,
Nu pot descrie o reîntregire,
Alte cuvinte sunt deja în plus.

Tu ştii mai bine cum te-ai vrut dorită,
Şi ţi-ai dorit al tău să ştii că sunt,
Când ai venit prin noaptea adormită
Ca să-mplineşti promisul legământ.

Eu mi-amintesc că te simţeam fierbinte,
Şi-n tine mă doream definitiv,
Eram tăcut şi fără de cuvinte,
Firescul faptei era clar motiv.

Martoră-ţi eşti, a toate ştiutoare,
Şi ştii că patului i-ai fost motiv
De existenţă mult tremurătoare
Când totul era clar, definitiv.

Ştiam şi eu că altă vreme vine,
Hotărâtoare, vieţii tale leac,
Ochii-ţi spuneau că, în sfârşit, ţi-e bine
Cum nu ţi-a fost mai mult de-un sfert de veac.

N-am azi nici un motiv de îndoială,
Că îţi doreşti, în vis şi-n amănunt,
Să trecem de cumplita bănuială,
Că toate din dorinţa noastră sunt.

joi, 17 septembrie 2015

Pe vad de seară

Din zilele ce-şi uitau, în noapte, trecerea,
Valentinei
Te-ai arătat pe muchii de-ntâmplare
Când drumul tău privea spre drumul meu,
Şi îţi doreai, în gând, o sărbătoare,
Pe care-n suflet să ţi-o porţi mereu.

Ţi-a fost în gând, ştiindu-te dorinţă,
Să fie totul grabnic şi-n alt fel,
Ca să-mi trăieşti deplina biruinţă
De-a fi a mea și-a regăsi un ţel.

Și sub arşiţa soarelui de vară,
Când ziua ne privea pe amândoi,
Mi-ai dăruit a visului povară,
Ţi-ai asumat tot ce înseamnă "noi".

Sânii rotunzi zoreau împreunarea,
Cu gând mereu spre un al doilea pas,
Făcându-mă să-ţi ştiu mereu chemarea,
Ca-n tine să tot simt al vieţii ceas.

Şi astfel timpul îşi pierdea menirea,
Nemaivăzând al nopţii început,
Voindu-ne dorinţei împlinirea
Întru uitarea vieţii din trecut.

Ochii-ţi închişi lăsau a fi-nţeleasă
Dorinţa ce-o aveai, de-am dărui,
Clipa trăirii ce-o simţeai frumoasă,
Şi o vroiai mereu a ta a fi.

Prin fapta noastră ne eram pereche.
Spre nemurire-n cer al tău eram,
Eram deja fugari de-o lume veche
Şi cale spre o alta ne aveam.

Te-ai arătat pe muchii de-ntâmpare
Și că ne-aveam ţi-a fost îndeajuns,
Dar şi așa, dorinţa fiindu-ţi mare,
N-ai mai ţinut nimic din ea ascuns.

Și pântecu-ţi era altar o clipă
De îngerii, din Cer veniţi, păzit,
Ce mă păstra să nu mă fac risipă,
Ştiindu-mă, de-al vieţii vad zorit.

Seară de seară mă urcai la stele,
Lăsându-mi dreptul de-a uita să mor,
Știind că tu eşti una dintre ele
Şi-n tine fiind, şi eu voi fi al lor.

duminică, 23 august 2015

Fără frică...

Tâmpla albă ţi-o ridică,
Lumea, pentru tine-i mică...
Cerbii zbor spre depărtare...
Tu azi nu mai ai hotare.

Noaptea asta-i limpezită
Şi-are numai o ursită...
Hai, privirea ţi-o ridică
Fără frică, fără frică!...

Şi ce dacă, iar, ce dacă
Altora n-o să le placă?
Chiar şi-o vorbă, noaptea, sapă
Pentru apă groapă-n apă...

Hai şi fii o cupă plină
Cu licoare de lumină,
Şi fii drum de înălţare
Nicidecum o întâmplare!

Să rămâi pururi altar
Rugăciunii de hoinar.

luni, 17 august 2015

Pas lângă pas

Întru firescul adevăr, Monicăi
Simţeam că-ncepe sufletul să-ngheţe
Și viaţa intră-n jocul fără sens,
Punându-mi haine grele, de tristeţe,
În jur trasând contur de gol imens.

Pleca din mine orice gând fierbinte,
Drumul prin scrum mi se vroia atu,
Cu tine mai vorbeam, cumva în minte,
Dar nu credeam că rost îmi poţi fi tu.

În dimineaţa fără semn de veste,
O altă cale viaţa şi-a luat,
Prinzându-ne-mpreună-ntr-o poveste,
Care s-a scris aşa cum i-a fost dat.

Treceam, neştiutori, din zi în noapte
Nepăsători treceam din noapte-n zi,
Sânii-ţi erau cu gust de mere coapte,
Tu-n gând având dorinţa de-a trăi.

Şi se-ntâmpla mereu câte-o minune,
Eram doar noi şi-ndemnul doritor
Care uita chiar nouă a ne spune
Că timpul ne va fi mereu dator.

Fără de temeri mi-așteptai zvâcnirea,
Când tu, zvâcnind, simţeai că-n Ceruri zbori,
Mereu ştiind că-ţi regăseşti menirea
Ca să privim senini ai zilei zori.

Pas lângă pas şi dor de altă noapte
Aveai şi-aveam, voindu-ne firesc,
Flămând de gustul tău de mere coapte,
Tu dornică de-a-mi spune "Te iubesc!".

Şi a fost tot ce îţi doreai să fie,
Şi-a fost aşa cum aş fi vrut a fi...
Tu clipă de eternă fantezie...
Eu doritor de a te tot iubi...

sâmbătă, 15 august 2015

Iarna de nou

Mariei
Ningea cu albul cel mai pur
Al iernii ce-ndumnezeieşte,
Sub cerul nopţii, ce-mprejur,
Zăpadă aşternea muţeşte.

Şi se trecea, tiptil, tăcut
Un gând al marii cutezanţe,
Ca pas, al tău, spre absolut
Şi regăsire prin speranţe.

Nepreavorbitul, dor, normal,
Dădea îndemnului putere
Voind trăirea-ţi în real
Întru fireasca vieţii vrere.

Şi într-o clipă s-a sfârşit
Întreaga-ţi, fostă, viaţă veche...
În zori de zi, când ne-am trezit,
Eram, deja, ad-hoc, pereche.

sâmbătă, 1 august 2015

În început de toamnă

Georgianei
Era un început de toamnă,
Cu cer senin şi lună plină,
Când tu, copilăroasă doamnă,
Mi-ai spus că n-avem nici o vină...

Printre frânturi de amănunte
Mi-ai spus ceea ce-ai vrea uitat,
Că tâmplele nu-ţi sunt cărunte,
Ci doar, în vis, s-au colorat.

Zvâcnind erai, fără să-ţi pese
Motiv de faptă şi urmare,
Spre ceva ce, ştiai, fusese,
În viaţa noastră viitoare.

Mi te-ai pornit, venind spre mine,
Simţindu-mă de neoprit,
A face tot ce se cuvine
Ca să trăim ce ni-i sortit.

Şi n-aveam timp de-a sta departe,
Şi nici motiv de-mpotrivire,
Nici rost de vorbe lungi, deşarte,
Ca fugă spre-mpăcătuire.

Ţi-ai tot dorit să se-nsereze,
Până ce-a fost al nopţii miez
Ca-n zori să nu ne-nstrăineze
Al lumii, astăzi altfel, crez.

Era un început de toamnă,
Cu cer senin şi lună plină,
Când tu, plină de viaţă, doamnă,
Ai dat dorinţelor lumină...

miercuri, 29 iulie 2015

Deja ţi-e-n gând...

Deja ţi-e-n gând, şi ştii destul de bine,
Întâia clipă când, în doi, noi doi,
Vom face să renască, din ruine,
Speranţe pentru timpuri de apoi.

Ştiindu-te privirii mele, dată,
Te vei opri dorinţa să-mi priveşti
Făcându-te cu totul vinovată
De retrezirea poftelor lumeşti.

Şi-ai să-ţi doreşti a fi netrecătoare
Clipa ce ţine, noaptea, timpu-n loc,
Trecându-se pe sine la-ntâmplare,
Trăind, cu noi, al împlinirii joc.

Îţi este-n gând, în vis şi în simţire
Firescul de-a te şti că mi te-ai dat
Ca dar, întru eterna-mi nemurire
Şi întâmpării-a tot ce ni-i lasat.

Să simţi că sunt al tău, că sunt în tine,
Trecut, prezent şi-ntr-una viitor,
Că-ntotdeauna îmi vei aparţine
Şi-mi vei fi dor de drum înnoitor.

vineri, 24 iulie 2015

Eram în vară...

Venind din alte vremuri,
în drum spre alte vremuri,
Laviniei
Eram în vara unui cer fierbinte
Când noaptea n-avea timp de-a adormi,
Doar gândul, prea grăbit, ne-o lua-nainte
Dorindu-se, firesc, a se-mplini.

Cădeau, topite, razele de soare
În apele ce-n maluri se-ascundeau
Şi se-arătau, spre noi, întrebătoare,
Când înspre fapte mari ne îndemnau.

Cădeau şi stele, la-nceput de seară,
Ca semn, vestind, un altfel de-nceput
Care lăsa trecutul, vechi să moară
Şi tot absurdu-n care s-a trecut.

Nici vântul, adormit, nu-şi avea treabă,
Şi totul adormit părea în jur,
Doar gândul îşi avea aceeaşi grabă
De-a da dorinţei tale clar contur.

Venise timpul, şi, în miez de noapte
M-ai pus, pe totdeauna, ca reper
Trăirilor ce fac din vorbe şoapte,
Şi drumului, de dincolo, din Cer.

Eram în vara cerului fierbinte
Şi a dorinţei de-a trăi normal,
Când timpului i-ai luat-o înainte
Şi primul pas a fost un fapt real.

Trecutu-i vechi, o umbră, o idee...
Azi, fără teamă, spui că eşti femeie...

vineri, 29 mai 2015

Tăcut de dor

De mult nu te-am văzut... Mi-e dor de tine...
Cuvintele sunt parcă fără rost,
Zilele trec și viitorul vine
Să ne-amintescă fapte ce "au fost".

Suntem departe și, fără măsură,
Îmi pare drumul ce-l avem de mers,
Tu simţi, păşind, a pasului arsură,
Eu, aşteptând, te ştiu motiv de vers...

Mi-aduc aminte ca-nceput o noapte
Când eu eram doar eu şi tu doar tu
Şi prin dorinţe, făptuiri şi şoapte,
Zorii ne-au fost speranţelor atu.

Suntem departe şi-n această lume
În care toate, simplu, se împart,
Noi ne dorim să împărţim un nume
Uitând de cei ce-n minte ne despart.

Timpul ni-i scurt şi repede se trece,
Doar împreună-l mai putem opri,
Dar depărtarea lasă noaptea rece
Şi ne obligă-n frig a o trăi.

Suntem departe, n-avem cum ascunde
Dorinţa unei nopţi de vis şi foc,
În care nu contează cum şi unde,
Ci doar că timpul se opreşte-n loc.

De mult nu te-am văzut... Mi-e dor de tine...
Cuvântul doare, abia îl rostesc,
Tăcerea abia pot a o abţine
Să-ţi spună-n vis că tac, dar te iubesc...

duminică, 22 februarie 2015

Joc de seară

Mereu neobositei Diana
În seara asta, când te simt tăcută
Simt un îndemn altfel, însă firesc,
Să ştiu că iarăşi mă îndrăgostesc,
De tine, cea nicicând necunoscută.

Să te dedai trezirii într-un joc,
În care-nvăluită în lumină,
Să nu mai uiţi că eşti, de fapt, divină,
Simţind că-n tine s-a aprins un foc.

Să laşi întrevăzut, ascuns sub pleoape,
Acel îndemn de-a fi, la urmă, tu,
Să spui doar "poate", niciodată "nu",
Când de cărbunii-ncinşi sunt prea aproape.

Să laşi cuvântul nerostit, pe buze,
Când ochii între sânii tăi mi-ngrop,
Ca necesarul, stingător, potop
Pe ei să-i aibă semn şi călăuze.

Tu să mimezi un fel de-mpotrivire
Când mâna-şi are drum coborâtor,
Prinzându-se în dansul coapselor
Zorite spre fireasca tresărire.

Să mă scufund în marea opalină,
Ca semn că jocu-i dus la bun sfârşit
Şi-n profunzimi e totul consimţit,
Când val te simt, în legănare lină.

Apoi tulburător de ape calme...
Să-l simt urcând spre cer şi coborând,
Lăsând pe altă dată orice gând...
Şi-apoi s-adorm senin la tine-n palme.

sâmbătă, 21 februarie 2015

Colorit de zi

Mi-ai colorat cu viaţă dimineața
Și zorii i-am văzut plin de culori,
Ştiind că vom topi cu totul gheaţa
Fiindu-ne esenţă în licori.

Pe şevaletul nopţii-ntunecate,
Peste ce-ai şters, ştiind că e de şters,
Ai pus culori voit amestecate
Reconturând al vieţii univers.

Din câteva-nţelesuri şi-o urmare
A ceea ce fusesem, cândva, eu,
Ai scris, punctând cu-n semn de exclamare,
Rezumativ, concis, tot drumul meu.

Iar spre amiaza zilei, eu, cu tine,
Pe-al clipei sens am pus, din nou, accent,
Şi-mpreunaţi, ştiam că ne-aparţine
Trăirea unui singur sentiment.

Pe cerul de azur, văd clar lumina,
În gând cu tine sunt vizionar,
Şi-mi las iertării, la îndemnu-ţi, vina
De-a te avea, de Ceruri dată-n dar.

vineri, 13 februarie 2015

Vrei...

Prin continuarea începuturilor, Ionelei
Să stăm pe prag de suflet, dimineaţa,
Să căutăm al viselor temei...
În vise mie-mi este dragă viaţa...
Pune-mi-o tu, din nou, pe drumul ei...

Azi locuim în spaţii paralele,
Dar drumul, mai mereu, ne e comun
Că nu-i distanţa-ntre pământ şi stele
De neînvins, cum unii tot ne spun.

Să ne-amintim de ziua însemnată
Cu înflorirea parcului cu tei
Când mi-ai şoptit, cumva intimidată,
-Dezbracă-mă şi ia-ţi atât cât vrei!

Şi n-a mai fost de-atunci nici o-ndoială
Că m-ai fi vrut cu mult mai cumpătat,
Chiar de-am primi pedeapsa capitală
N-ai regreta spunând c-a fost păcat.

Când ne-am lăsat pierduţi în fantezie,
Iar ochii tăi priveau în ochii mei,
Mi-au spus că mi te-ai dat pentru-o vecie
Şi, cu curaj, m-ai întrebat: Mai vrei??

luni, 26 ianuarie 2015

Mărturie întru noi

De când firescul se făcea dorinţă, Loretei
Noi doi suntem o lume şi-mpărţim,
Ceru-i senin şi depărtarea-i ninsă...
Prin tot ce suntem noi , o definim:
Poem rescris şi candelă aprinsă.

Te-aud, în prag de seară, când şopteşti
Câte ceva de cum e pe afară,
Şi-apoi, tăcând, prin gânduri mă priveşti
Şi-ţi simt căldura nopţilor de vară...

Privindu-te deja-ţi văd sânii, goi,
Fremătători, cu dor de dărnicie,
Întru speranţa de a fi mai moi,
Striviţi de-o nebunească fantezie.

Îţi simt dorinţa ce o ai să zbori
Când trupu-ţi e acel ce totul spune,
Şi ochii ce-s spre vis căutători
Mă fac să pierd întreaga raţiune.

Viaţa ne-a fost cumva în contratimp
Când, separaţi de graniţe bizare,
Am fost forţaţi de limite de timp
Care puteau, oricând, să ne separe.

Ne-am fost rătăcitori prin rătăciri,
Ne-a însoţit şi-n vis singurăratea,
Azi ne trăim fireştile trăiri
Ca să putem trăi eternitatea.

duminică, 25 ianuarie 2015

Între cerneală şi viaţă

Printre sensuri, Patriciei
Orice se-ntâmplă defineşte rostul
De-a fi-mpreună, zi de zi, mereu,
Azi e un lux şi tot mai mare-i costul
A ne avea şi a ne fi trofeu.

Ți-aș scrie versuri și cu mâna stângă,
De-ar fi aşa să uiţi ce răni te dor,
Versul să-l las în locul tău să plângă,
Precum se face el, întâmplător...

Cu lacrimi să mai scriu o poezie,
Rimând cu tot destinul omenesc,
Suspect fiind de-o mare erezie
Şi vinovat când spun că te iubesc.

Mi-am asumat această îndrăzneală
De-a arăta că sunt ceea ce sunt,
Cu-n amalgam de viaţă şi cerneală
Să te descriu cu dor de amănunt.

Din când în când, pe valuri, în derivă,
Mai eşuez, voit, pe vreun mal,
Şi-ţi spun, printr-o idee evazivă,
Că prin eşec sunt mai sentimental.

Privindu-ţi gândul ştiu că te vrei, mie,
Să-mi fii ca la-nceput, un început,
Așa cum ştii că-mi eşti, o fantezie,
La fel ca-n ziua când ne-am cunoscut...

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Un veac de eternitate

Dinspre neuitare, înspre neuitare, Violetei
Nu ştiu cum trece o eternitate,
Dar mi se pare că-i trecut un veac
De când privirea ta îmi era leac,
Lăsând dorinţa ta să mi se-arate...

De zilele-nsorite sunt departe,
În vise doar văd cerul înstelat,
Dar dacă ceaţă nu-i, doar innorat,
Ştiu că departe încă sunt de moarte.

În fiecare noapte mai suspină
Un gând întors din drumu-i spre trecut,
Sedus de vraja primului sărut
Prin care m-ai iertat de orice vină.

Mi-ai fost voinţă de a fi cuminte
Printr-un cuvânt şoptit, înălţător...
Surprinşi de al dorinţelor decor,
Ne-am strecurat afară din veșminte...

Vântul furtunii fruntea îmi atinge
Şi-l simt făcându-şi drumuri în ocol,
Dând de-nţeles că-n juru-mi e mult gol,
Şi că nu simt nici iarna că mă ninge.

Mă mai întorc la umbra părăsită
A unui "eu" ce încă n-a pierit,
A celui ce mai ştii cum te-a iubit,
Fiindu-i leac pe zi şi-n nopţi ispită.

Şi tot mai cred că dragostea-i miracol
Ce trece viaţa de orice obstacol...

miercuri, 21 ianuarie 2015

Fără de uitare

Omului, în esenţă,
Femeii, prin chintesenţă,
Lenuţa
E timpul să ne-ntoarcem la geneză,
Ca să rămânem tineri cum am fost
Când ne-am trezit cu lumea-n antiteză,
Ce nu găsea iubirii noastre rost.

Să repetăm într-una acea seară,
În care nouă ne-am redat pe noi,
Uitând de a trecutului povară
Şi ne-am trăit, ca unul, amândoi.

Treziţi am fost când orologiu-n piaţă
Bătea, spunând că ne-aşteptam de-un veac,
Să ne întoarcem moartea înspre viaţă,
Avându-ne, pe totdeauna, leac.

Spre neuitare, -n suflet, ca pecete,
S-au pus acele zile ce-au urmat
Când toate se doreau să se repete
Şi, din dorinţa lor, le-am repetat.

În roşu îmbrăcată-n miez de toamnă,
Clepsidrele le-ai răsucit în loc,
Să-mi fii, prin amintiri, singura doamnă
Însemn de adevăr şi de noroc.

Oricât ar trece timpul, nu se poate,
Să fie dat uitării ca tribut,
Ceva ce din întreg se poate scoate,
Ca să se spună că n-a fost făcut.

Şi numai tu, de-mi ceri s-aştern uitarea,
Peste povestea-n care-am fost eroi,
Aş renunţa, cu toată frământarea,
Ce te-ar dori în alte fapte noi.

Voi renunţa, eu singur, numai dacă
Va fi să fie, cumva, într-o zi,
Privighetoarea cântecul să-şi tacă
Şi munţii să coboare în câmpii.

Dar şi aşa, rămâne-vei dorită,
Ca tot ceea ce pare interzis,
Motiv de-a fi, de-a pururea ispită,
De-a fi colocatari, rebeli, în vis.

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Vis de ploaie

De când totul se părea firesc... Cristinei
Mi-ai fost iar vis... Ştiu că afară plouă...
Îngenuncheam, cu buzele aprinse
Vânam pe sânii-ţi mari un bob de rouă
Şi mă chemai, cu mâinile întinse...

Mi te lăsai privirii însetate
Cu sânii goi... piciorul alb, subțire,
Mă rechema din lumi îndepărtate
Ca să putem pleca în nemurire.

Mi-erai îndemn prin spusele-ţi din şoapte,
Când mâna ta, aluneca, grăbită,
Că timp avem destul doar pentru fapte,
Că doar prin fapte viaţa-i împlinită.

Când buzele se cautau flămânde
Ori se aveau din pură întâmplare,
Simţeam, vibrându-ţi, coapsele arzânde,
Simţeam dorinţa că e tot mai mare.

Şi îmi spuneai să mă renasc în tine,
Să fii tiparul care mă păstrază,
Ca şi în cer să fii mereu cu mine...
Şi să-mi fii stea ce noapte-mi luminează.

Plouă, chiar plouă, vântu-l simt la tâmple,
Mi-e semn că ploaia mult nu va dura,
Povestea dată ni-i să se întâmple,
Prin vis ni-i dat să ştim ce va urma.

vineri, 16 ianuarie 2015

Iarnă altfel

Realităţilor de necontrazis, Irinei
Sunt iernile azi cam ciudate,
Uitat-au să aibă zăpezi,
În minte-mi am multe păstrate,
Iubito, nu vrei să le vezi?

Să mergem, noi doi, împreună
Printre nămeţii din vis,
Când viscolirea adună
Urme de timp sinucis.

Apoi să ne ningă iluzii,
Departe fiind de pământ,
Să fim creatori de confuzii
Dar doritori de avânt.

În iarna aceasta, cu tine,
Am vicii de om aşezat,
Şi-nvăţ că e, totuşi, mai bine,
Să-mi dorm, toată noaptea, în pat.

Sub brad e o umbră profundă
Şi-n juru-i e totul mister,
Lumini de zăpezi ne inundă
Ne vor mai aproape de cer...

Scântei dinadins colorate,
Dau veste că totu-i un joc,
Că viaţa în tine se zbate...
Îmi spun într-o limbă de foc.

vineri, 9 ianuarie 2015

Dar din dar

Ninge cu fulgi fără zăpadă
Aşa cum nu ne-am aşteptat,
E dat ca nimeni să nu vadă
Că iarna ni s-a-ndatorat.

Mă uit cum frigul te îmbracă
În mantii albe, străvezii,
Cum înfloresc sub promoroacă,
Din ochii tăi arzând, făclii.

Ninge a mare bucurie
Şi-a basm cu totul împlinit,
Tu-mi spui, dorindu-mi-te, mie,
Că ninge-aşa cum ţi-ai dorit.

Lumina-ţi e de stea polară
Şi glasu-ţi unduieşte blând,
Privirile spre ceruri zboară
De tine sunt, firesc, flămând.

Ninge esenţe de idee
Din floarea gândului curat,
Când mă doreşti ca şi femeie,
Şi-ajungem să mă ai bărbat.

Pe lângă noi cad fulgi din vise,
Te gust şi gustu-ţi e nectar,
Ne-au fost atâtea interzise,
De-acum ne suntem dar din dar...

luni, 5 ianuarie 2015

Secundă din destin

Ţi-am sărutat, în zori de zi, o pleoapă,
Şi-am prins pe buze şi suspinul tău,
Şi plânsul ce-ar fi dat să se înceapă
Ca nu cumva să-ţi facă vreun rău.

Ţi-am sărutat căuşul palmei tale
În care m-ai păstrat fără să ştiu
De când, în vis, ne căutam o cale
De-a reveni-n destin, într-un târziu.

Şi tot venind, de dincolo de vreme
Pierduţi de lume şi de negăsit
N-avem nici un motiv de a ne teme,
Urmând un crez etern şi nerostit.

Am sărutat privirea unei clipe
Ce-n zâmbetul trezirii s-a ivit,
Vestind sfârşitul marilor risipe,
În care mult prea mult ne-am irosit.

Am sărutat secunda efemeră
Şi ţi-am jurat că o păstrez mereu
În cartea care stă pe raft, stingheră,
Şi-n ea e scris destinul tău şi-al meu.