duminică, 22 februarie 2015

Joc de seară

Mereu neobositei Diana
În seara asta, când te simt tăcută
Simt un îndemn altfel, însă firesc,
Să ştiu că iarăşi mă îndrăgostesc,
De tine, cea nicicând necunoscută.

Să te dedai trezirii într-un joc,
În care-nvăluită în lumină,
Să nu mai uiţi că eşti, de fapt, divină,
Simţind că-n tine s-a aprins un foc.

Să laşi întrevăzut, ascuns sub pleoape,
Acel îndemn de-a fi, la urmă, tu,
Să spui doar "poate", niciodată "nu",
Când de cărbunii-ncinşi sunt prea aproape.

Să laşi cuvântul nerostit, pe buze,
Când ochii între sânii tăi mi-ngrop,
Ca necesarul, stingător, potop
Pe ei să-i aibă semn şi călăuze.

Tu să mimezi un fel de-mpotrivire
Când mâna-şi are drum coborâtor,
Prinzându-se în dansul coapselor
Zorite spre fireasca tresărire.

Să mă scufund în marea opalină,
Ca semn că jocu-i dus la bun sfârşit
Şi-n profunzimi e totul consimţit,
Când val te simt, în legănare lină.

Apoi tulburător de ape calme...
Să-l simt urcând spre cer şi coborând,
Lăsând pe altă dată orice gând...
Şi-apoi s-adorm senin la tine-n palme.

sâmbătă, 21 februarie 2015

Colorit de zi

Mi-ai colorat cu viaţă dimineața
Și zorii i-am văzut plin de culori,
Ştiind că vom topi cu totul gheaţa
Fiindu-ne esenţă în licori.

Pe şevaletul nopţii-ntunecate,
Peste ce-ai şters, ştiind că e de şters,
Ai pus culori voit amestecate
Reconturând al vieţii univers.

Din câteva-nţelesuri şi-o urmare
A ceea ce fusesem, cândva, eu,
Ai scris, punctând cu-n semn de exclamare,
Rezumativ, concis, tot drumul meu.

Iar spre amiaza zilei, eu, cu tine,
Pe-al clipei sens am pus, din nou, accent,
Şi-mpreunaţi, ştiam că ne-aparţine
Trăirea unui singur sentiment.

Pe cerul de azur, văd clar lumina,
În gând cu tine sunt vizionar,
Şi-mi las iertării, la îndemnu-ţi, vina
De-a te avea, de Ceruri dată-n dar.

vineri, 13 februarie 2015

Vrei...

Prin continuarea începuturilor, Ionelei
Să stăm pe prag de suflet, dimineaţa,
Să căutăm al viselor temei...
În vise mie-mi este dragă viaţa...
Pune-mi-o tu, din nou, pe drumul ei...

Azi locuim în spaţii paralele,
Dar drumul, mai mereu, ne e comun
Că nu-i distanţa-ntre pământ şi stele
De neînvins, cum unii tot ne spun.

Să ne-amintim de ziua însemnată
Cu înflorirea parcului cu tei
Când mi-ai şoptit, cumva intimidată,
-Dezbracă-mă şi ia-ţi atât cât vrei!

Şi n-a mai fost de-atunci nici o-ndoială
Că m-ai fi vrut cu mult mai cumpătat,
Chiar de-am primi pedeapsa capitală
N-ai regreta spunând c-a fost păcat.

Când ne-am lăsat pierduţi în fantezie,
Iar ochii tăi priveau în ochii mei,
Mi-au spus că mi te-ai dat pentru-o vecie
Şi, cu curaj, m-ai întrebat: Mai vrei??