duminică, 23 august 2015

Fără frică...

Tâmpla albă ţi-o ridică,
Lumea, pentru tine-i mică...
Cerbii zbor spre depărtare...
Tu azi nu mai ai hotare.

Noaptea asta-i limpezită
Şi-are numai o ursită...
Hai, privirea ţi-o ridică
Fără frică, fără frică!...

Şi ce dacă, iar, ce dacă
Altora n-o să le placă?
Chiar şi-o vorbă, noaptea, sapă
Pentru apă groapă-n apă...

Hai şi fii o cupă plină
Cu licoare de lumină,
Şi fii drum de înălţare
Nicidecum o întâmplare!

Să rămâi pururi altar
Rugăciunii de hoinar.

luni, 17 august 2015

Pas lângă pas

Întru firescul adevăr, Monicăi
Simţeam că-ncepe sufletul să-ngheţe
Și viaţa intră-n jocul fără sens,
Punându-mi haine grele, de tristeţe,
În jur trasând contur de gol imens.

Pleca din mine orice gând fierbinte,
Drumul prin scrum mi se vroia atu,
Cu tine mai vorbeam, cumva în minte,
Dar nu credeam că rost îmi poţi fi tu.

În dimineaţa fără semn de veste,
O altă cale viaţa şi-a luat,
Prinzându-ne-mpreună-ntr-o poveste,
Care s-a scris aşa cum i-a fost dat.

Treceam, neştiutori, din zi în noapte
Nepăsători treceam din noapte-n zi,
Sânii-ţi erau cu gust de mere coapte,
Tu-n gând având dorinţa de-a trăi.

Şi se-ntâmpla mereu câte-o minune,
Eram doar noi şi-ndemnul doritor
Care uita chiar nouă a ne spune
Că timpul ne va fi mereu dator.

Fără de temeri mi-așteptai zvâcnirea,
Când tu, zvâcnind, simţeai că-n Ceruri zbori,
Mereu ştiind că-ţi regăseşti menirea
Ca să privim senini ai zilei zori.

Pas lângă pas şi dor de altă noapte
Aveai şi-aveam, voindu-ne firesc,
Flămând de gustul tău de mere coapte,
Tu dornică de-a-mi spune "Te iubesc!".

Şi a fost tot ce îţi doreai să fie,
Şi-a fost aşa cum aş fi vrut a fi...
Tu clipă de eternă fantezie...
Eu doritor de a te tot iubi...

sâmbătă, 15 august 2015

Iarna de nou

Mariei
Ningea cu albul cel mai pur
Al iernii ce-ndumnezeieşte,
Sub cerul nopţii, ce-mprejur,
Zăpadă aşternea muţeşte.

Şi se trecea, tiptil, tăcut
Un gând al marii cutezanţe,
Ca pas, al tău, spre absolut
Şi regăsire prin speranţe.

Nepreavorbitul, dor, normal,
Dădea îndemnului putere
Voind trăirea-ţi în real
Întru fireasca vieţii vrere.

Şi într-o clipă s-a sfârşit
Întreaga-ţi, fostă, viaţă veche...
În zori de zi, când ne-am trezit,
Eram, deja, ad-hoc, pereche.

sâmbătă, 1 august 2015

În început de toamnă

Georgianei
Era un început de toamnă,
Cu cer senin şi lună plină,
Când tu, copilăroasă doamnă,
Mi-ai spus că n-avem nici o vină...

Printre frânturi de amănunte
Mi-ai spus ceea ce-ai vrea uitat,
Că tâmplele nu-ţi sunt cărunte,
Ci doar, în vis, s-au colorat.

Zvâcnind erai, fără să-ţi pese
Motiv de faptă şi urmare,
Spre ceva ce, ştiai, fusese,
În viaţa noastră viitoare.

Mi te-ai pornit, venind spre mine,
Simţindu-mă de neoprit,
A face tot ce se cuvine
Ca să trăim ce ni-i sortit.

Şi n-aveam timp de-a sta departe,
Şi nici motiv de-mpotrivire,
Nici rost de vorbe lungi, deşarte,
Ca fugă spre-mpăcătuire.

Ţi-ai tot dorit să se-nsereze,
Până ce-a fost al nopţii miez
Ca-n zori să nu ne-nstrăineze
Al lumii, astăzi altfel, crez.

Era un început de toamnă,
Cu cer senin şi lună plină,
Când tu, plină de viaţă, doamnă,
Ai dat dorinţelor lumină...