sâmbătă, 2 ianuarie 2016

În treacăt de noapte

În miez de noapte, te-am privit fugar,
Din teamă, îmi spuneam, eşti obosită,
Nu te vroiai a-mi fi cumva ispită,
Şi nici motiv de zbatere-n zadar.

Din întâmplare ochii mi-au căzut
Spre sânii tăi ce nu aveau răbdare,
Am înţeles fireasca lor chemare,
Am înţeles... şi totuşi am tăcut...

Am zăbovit doar cât să fiu convins
Că-n zbateri e întreaga ta speranţă
Ce încă nu îşi are cutezanţă
Să spună că se simte foc nestins.

În treacăt, prea puţine am vorbit,
Dar tot mereu mi-aluneca privirea,
Spre pântecul ce-şi arăta menirea
Şi dorul de-a se şti dezlănţuit.

Iar coapsele îţi tremurau uşor,
Lăsându-mi să-ntrevăd, ca fantezie,
Un adevăr ce tot va fi să fie,
Când ţie îţi voi fi biruitor.

Niciun comentariu: